Mitul mogulului şi spirala violenţei în presă
Controversa este reversul succesului financiar pentru că, mai ales în România, prosperitatea creează suspiciuni.
Cauzele sunt multiple, de la ficţiunea egalităţii inoculate de regimul comunist până la fenomenul milionarilor de carton, persoane care, în anii ’90, se îmbogăţeau peste noapte în urma unor „tunuri“ date, în general, statului. În urma celor 50 de ani de uniformizare comunistă în sărăcie şi, după Revoluţie, a acumulărilor rapide realizate prin falimentare şi jaf, societatea românească a dezvoltat o formă de ostilitate faţă de „bogăţie“.
A fost o reacţie firească, alimentată şi de stridenţa „bogătaşului“ român care, de regulă, avea un profil ce justifică prostul său renume: needucat, agresiv, mitocan, lipsit de bun-simţ şi bun-gust, strident, obsedat de afişarea propriului prea plin. Deşi educaţia primită de la părinţi, şcoala şi experienţa afacerilor internaţionale mă plasau în afara acestui tipar, la începutul anilor ’90 aveam deja o afacere personală, eram, aşadar, „patron“ şi, în consecinţă, puteam fi încadrat în categoria „suspecţilor de serviciu“.
Pe acest fond, din cauza unei coincidenţe de nume şi, poate, a unui interes mediatic, am fost acuzat că am luat banii lui Ceauşescu. Tema era absolut halucinantă şi, fără a înţelege că o minciună repetată de o mie de ori poate ajunge mai puternică decât un adevăr ignorat, în loc să încerc să lămuresc faptele cât mai rapid, am optat să intru în conflict deschis cu ziaristul Petre Mihai Băcanu – care mă ataca absolut nejustificat – nu-l cunoscusem niciodată pe Nicolae Ceauşescu, nu aveam niciun fel de legătură cu conturile lui (dacă acestea existau cu adevărat), în consecinţă, am considerat că suspiciunea în sine este absolut aberantă şi am acţionat ca atare.
Însă reacţia mea dură a inflamat şi mai mult subiectul, astfel că, la mijlocul anilor ’90, pentru opinia publică păream deja un individ controversat, legat cumva de fostul regim comunist. Iar această percepţie s-a păstrat chiar şi în momentul în care, după şapte ani de acţiuni în